Să regret?
Am ajuns să nu mai regret nimic.
Numai eu mai am habar câte păcate am săvârșit ca să știu că până și regretul e în van.
Dacă e sa găsesc o ființă demnă de iubit și de îngenuncheat.
Demnă de zâmbit și adorat.
Demnă de a Domni...
Am o țară.
Un regat.
Un Imperiu.
În sufletul meu.
Sunt dispus sa îl las la picioarele unei femei etern.
Și iată ca nu se ivește o ființă îndestul de îndrăzneață să ridice sceptrul sacru.
Nimeni nu are curajul să-mi Domnească Imperiul.
Nimeni nu are curajul să ma iubească.
Acest lucru...ma bucură pe moment
Și întristează etern.
Ce să fac,să fiu privit?
Urât nu sunt,poate doar mic.
M-am tot schimbat,
Modern și vechi
Eu tot iubit deloc nu sunt.
La ce bun un Imperiu măreț
Când plapuma de praf
Pe jos se-aștearnă.
Când Forumul Imperiului învelit în pânze de păianjen
Și un suflet gingaș în el nu se mai arată.
Un om bătrân,încărunțit
Înțeles doar de el.
Motivat un minut,dezamăgit zece minute.
Încă luptă să zărească
Acea gingașă rază romanească.
Un suflet bun ce să-l împace
Și deloc să nu îl lase.
Am tot sperat și încă sper...
Dar tare frică îmi e ca voi sfârși
Urlând la Cer.
Și mos bătrân și înțelept
Voi sfârși încet...încet.
