Poverile sunt tot mai grele.
Noi copiii...
Învățăm ca adevărații oameni grei din 1900.
Ne-a revenit...Ne-a revenit responsabilitatea acestei grabe...
Aceasta grabă ce ne privează de tinerețe...de inocența...de puritatea prostiei adolescentine.
De dreptul de a greși pentru a învăța din greșeli.
Suntem sădiți în pământ frământat...
Suntem obligați oficial,neoficial,moral și juridic să ne însușim aceste responsabilități de care...acum un secol nici nu se punea problema.
Să ajungem mari erudiți...să ne luptăm în van cu toate-le noastre forțe.
Sa fim Naționaliști.
Dar tare greu îmi este...Când asemenea lui Carol I,ce dincolo de Rege a fost un Naționalist,sunt.
Pe-ale cui urme să purtăm,când toți suntem măcinați de aceleași arme,fie bune,fie rele...
Ce a ajuns România în aista an...
O țară...obligată a fi uitată de însăși propriu-i popor.
Obligați adevărații naționaliști să-și pună cărămida pe suflet și să simtă apăsarea represiunilor ce ne zguduie.
Jigniți însăși de cei ce trebuie să ne apere interesele naționale.
Invocăm pe Cuza și Țepeș ca pe sfinți din basme...
Așa și atât de mult ne-am îndepărtat de noi înșine.
Suntem copii,iar anii au trecut...
Nici e azi în cincizeci de ani,noi dreptate nu vom face...în Patria noastră mamă.
Putem însă...să suferim în taină.
Să ne unim în secret inimile și să zâmbim...
Să ne spunem printre fire de iarbă...acolo unde nici un politician și nici un serviciu secret nu ne mai poate urmării,putem spune ca suntem români.
De Zei din întregi milenii aista popor,Dacic a fost indiferent cine îl calcă,cât îl calcă și de ce îl calcă,tot Dacic va rămâne!
Noi suntem Români!
